Promateris investeşte 7 mil. euro într-o fabrică
Promateris (fosta Prodplast) investeşte 7 mil. euro într-o fabrică nouă de ambalaje la Crevedia. „Se va realiza în două etape. Construcţia va începe în 2021“.
Tudor Georgescu, director Promateris: Considerăm că publicul este acum mult mai familiar cu produsele bio-based şi compostabile, în special datorită interdicţiei de a mai folosi pungi de unică folosinţă din plastic.
Promateris, fosta companie Prodplast, are în plan o investiţie de 7 milioane de euro într-o fabrică nouă de ambalaje biodegradabile la Crevedia, în judeţul Dâmboviţa.
„Avem în plan construcţia unei noi fabrici în localitatea Crevedia, ceea ce ne va permite dublarea capacităţii de producţie şi diversificarea portofoliului, cu produse cu impact de mediu scăzut, inclusiv biodegradabile marin. Investiţia iniţială va fi de 7 milioane de euro şi se va realiza în două etape, prima fiind de 3 milioane de euro. Construcţia va începe în 2021 şi se va finaliza în 2023“, spune Tudor Georgescu, director Promateris.
Compania produce ambalaje realizate din materiale regenerabile, biodegradabile şi compostabile şi are deja o fabrică în Buftea, lângă Bucureşti, unde produce alternative sustenabile la plasticul de unică folosinţă. Până recent, compania purta numele Prodplast.
De-a lungul crizei generate de coronavirus, compania nu a raportat întreruperi în procesul de producţie şi a reuşit să genereze creşteri, întrucât gama destinată lanţurilor de retail a avut o cerere foarte mare în ultimele luni, subliniind aici sacii menajeri compostabili destinaţi colectării resturilor alimentare. Firma a raportat o creştere accelerată a cererii pe piaţa din România în martie şi aprilie, adică în prima perioadă de restricţii la nivel naţional, nivelul revenind la normal odată cu ridicarea măsurilor de distanţare. În ceea ce priveşte pieţele din regiune, aici se simte o creştere constantă, ce are la bază o legislaţie favorabilă pentru produsele compostabile.
Sursă de ştiri: zf.ro şi businessmagazin.ro