20 mil. euro investiţia de PET Star pentru reciclării PET-urilor
Lipsa reciclării sticlelor PET utilizate aduce pierderi de circa 80 mil. euro anual la nivelul României alături de circa 2 miliarde de sticle de plastic aruncate la gunoi sau în natură.
PET Star Holding, în parteneriat cu un fond de investiţii are în plan construcţia unei fabrici de reciclare, care să recicleze sticlele PET utilizate şi să le transforme în materie primă pentru fabrica de noi recipiente.
“Construcţia a început în toamna anului trecut şi ne străduim să pornim activitatea la finalul acestui an. Facem o integrare pe verticală acum. Investiţia se va ridica la 20 mil. euro. Nu a fost uşor să obţinem finanţarea. După cum am mizat mult pe a convinge prin activitatea pe care o avem. Am avut un club bancar în susţinere şi un fond de investiţii partener. Doi ani am încercat să obţinem finanţare pentru acest proiect. Deşi este un proiect benefic pentru mediu, de multe ori a fost respins“, a declarat Mirela Drăgoi, preşedinte executiv al Pet Star Holding.
Interviu video de la ZF
Compania deţine cea mai mare fabrică de preforme PET din regiunea balcanică şi are o capacitate de producţie de 1,2 miliarde de unităţi anual, potrivit ultimelor date. Odată cu intrarea în funcţiune a noii fabrici, aceasta va avea un impact direct asupra datelor României în ceea ce priveşte reciclarea.

Drăgoi, I. President (CEO) Drăgoi, M. Executive President, Turker, E. (plastport.ro Director de Publicare) in Plast Eurasia
PET Star pune pe piaţă anual în România un miliard de flacoane PET, din care mai puţin de 100 mil. unităţi sunt reciclate, iar restul sunt aruncate, potrivit datelor companiei. “Este inacceptabil. La nivel de piaţă sunt circa 2,3 mld. flacoane anual. Spre exemplu, ca materie primă, acele sticle PET aruncate, nereciclate, valorează 40 mil. euro anual.”, a subliniat preşedintele PET Star.
Sursă de ştiri: zf.ro